Fişă de creaţie
Puţini dintre iubitorii teatrului nostru care au văzut-o pe Smara încă de la primii ei paşi pe scena Teatrului Naţional din Târgu-Mureş ştiau, la acea dată, că actriţa este soţia lui Relu Ştefănescu şi că formează împreună una din familiile de actori ale teatrului. Dar aşa se întâmplă în artă. Nu numai la noi, actorii, ci şi la scriitori, şi la pictori, şi la muzicieni... Atunci când debutezi cu un nume, când lumea începe să te cunoască cu acel nume, este aproape obligatoriu să-l păstrezi! Spun „aproape obligatoriu" pentru că mai există varianta adăugării unui alt nume sau chiar a schimbării lui. De ce nu?
În orice caz, Smara a ales varianta păstrării numelui ei de debut pe scena Teatrului Naţional din Craiova (dacă nu mă înşel!). Smara a mai jucat pe scena Teatrului din Turda, multe şi importante roluri, dar cum eu mi-am propus ca aceste fişe de creaţie să cuprindă rolurile sau creaţiile de orice gen realizate pe scena târgu-mureşeană, vom începe cu stagiunea 1977 - în care Smara joacă în două piese de mare succes: Doctor fără voie de Moliére în regia lui Hunyadi András, un rol pitoresc plin de farmec, alături de regretatul Ştefan Moisescu şi de Duduş Morariu, şi în Povestea dulgherului şi a frumoasei sale soţii de Radu Stanca, regia lui Zoe Anghel-Stanca, o piesă „de turnee" care a bătut cu succes toate colţurile ţării. (Cum de ne puteam permite?!? Ba mai aduceam şi bani!).
Sigur că tot ce amintesc eu acum din fişa de creaţie a Smarei sunt cele mai importante titluri, roluri şi regizori cu care a lucrat. Poate nu le aleg eu prea bine, dar mă străduiesc! Continuu lista cu Interviu de Ecaterina Oproiu - în regia Ralucăi Iorga Mândrilă, Ciocârlia de Jean Anouilh - regia Kincses Elemér; un rol excelent în Comedie de modă veche de Arbuzov, în regia aceleiaşi Raluca Iorga Mândrilă, alături de Relu Ştefănescu; Invitaţie la castel de Jean Anouilh - regia Raluca Iorga Mândrilă, un muzical de un rar succes, Interesul general de Aurel Baranga - regia Dan Alecsandrescu, Nu ucideţi caii verzi de Radu Iftimovici - regia Raluca Iorga Mândrilă, piesă de referinţă (am mai spus-o) pentru perioada de tristă amintire; urmează Paraziţii de C. Gergely, A 7-a necunoscută de T. Negoiţă, Burghezul gentilom - de Moliére, o „serie" semnată de Dan Alecsandrescu; Opt femei de R. Thomas - regia Hunyadi Andras; Escu de Tudor Muşatescu - regia Nicoleta Toia; O dragoste de milioane de C. Magnier - regia Dan Alecsandrescu, care semnează şi Pelicanul de August Strindberg, unde Smara face un rol foarte bun, remarcat de presă; Curve de lux - Radu Iftimovici, tot în regia lui Dan Alecsandrescu; Joc de pisici - semnat de Raluca Iorga Mândrilă, o frumoasă realizare artistică a Smarei; Ţara fericirii de Tudor Muşatescu - regia Cornel Popescu; Ultimul vals în regia lui Relu Ştefănescu; Ofer cameră student de Luis Valle - regia Raluca Iorga Mândrilă, spectacol cu care am fost în turneu în Franţa, şi neputând epuiza lista, mă opresc aici.
Smara şi-a dedicat cei mai frumoşi şi mai fructuoşi ani ai carierei sale artistice teatrului târgu-mureşean. A făcut-o cu profesionalism, cu multă dragoste şi respect faţă de scenă, de colegi, cu talent şi inspiraţie. Colegii au iubit-o, o iubesc şi o vor iubi şi respecta aşezând-o în ierarhia artistică (fiecare avem câte una, nu?) pe cele mai înalte poziţii. Smara este cea mai tânără pensionară a noastră! O actriţă în plină maturitate şi putere de muncă de ale cărei capacităţi creative nu s-ar putea lipsi nici un teatru. Sunt convins că nici teatrul nostru nu se va putea lipsi de ea. O aşteptăm cât mai curând pe scenă. Cred că şi dumneavoastră! Nu?
Smara este o reprezentantă tipică a zodiei Berbecului: plină de vitalitate, bună dispoziţie, iniţiativă, aplomb, farmec şi multă imaginaţie. În fiecare primăvară, pe 7 aprilie, aşteaptă plină de speranţă şi bucurie o mică atenţie din partea noastră. Vine ea primăvara!
Cornel POPESCU
(Cuvântul liber, 5 noiembrie 1999)

